Dan Negru

Lecția :

𝐇𝐫𝐢𝐬𝐭𝐨𝐬 𝐚 î𝐧𝐯𝐢𝐚𝐭❗️E și “Paștele Cailor” azi! Ultima dată s-a întâmplat acum 8 ani:

La o cafea☕️cu un inventator uitat : #coffee #vienna #timisoara_romania🇷🇴

Echilibrul într-o țară e ca sănătatea într-un corp!

“Cine-i harnic și muncește are și nu prea Cine-i șmecher și ciordește are tot ce vrea!” 😂 De Ziua Muncii :

Peste câteva ore, unul o să fie ales. Ăluia, oricare va fi, îi amintesc vorbele lui Machiavelli, spuse acum 500 de ani și scrise parcă azi : “𝐃𝐚𝐜𝐚̆ 𝐚𝐢 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐚𝐥𝐞𝐬 𝐫𝐞𝐠𝐞, 𝐢𝐚𝐫 𝐜𝐨𝐫𝐨𝐚𝐧𝐚 𝐬-𝐚 𝐝𝐨𝐯𝐞𝐝𝐢𝐭 𝐩𝐫𝐞𝐚 𝐦𝐚𝐫𝐞, 𝐦𝐚𝐢 𝐢𝐧𝐭𝐚̂𝐢 𝐢𝐭̦𝐢 𝐯𝐚 𝐜𝐚̆𝐝𝐞𝐚 𝐩𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐨𝐜𝐡𝐢! 𝐒̦𝐢 𝐧𝐮 𝐯𝐞𝐢 𝐦𝐚𝐢 𝐯𝐞𝐝𝐞𝐚 𝐧𝐢𝐦𝐢𝐜... 𝐀𝐩𝐨𝐢, 𝐬𝐞 𝐯𝐚 𝐥𝐚̆𝐬𝐚 𝐩𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐮𝐫𝐞𝐜𝐡𝐢 ! 𝐒̦𝐢 𝐧𝐮 𝐯𝐞𝐢 𝐦𝐚𝐢 𝐚𝐮𝐳𝐢 𝐧𝐢𝐦𝐢𝐜... 𝐌𝐚𝐢 𝐭𝐚̂𝐫𝐳𝐢𝐮, 𝐯𝐚 𝐚𝐥𝐮𝐧𝐞𝐜𝐚 𝐩𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐛𝐮𝐳𝐞! 𝐒̦𝐢 𝐧𝐮 𝐯𝐞𝐢 𝐦𝐚𝐢 𝐩𝐮𝐭𝐞𝐚 𝐬𝐩𝐮𝐧𝐞 𝐧𝐢𝐦𝐢𝐜... 𝐈𝐧 𝐜𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐮𝐫𝐦𝐚̆, 𝐯𝐚 𝐜𝐚̆𝐝𝐞𝐚 𝐩𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐠𝐚̂𝐭𝐮𝐥 𝐭𝐚̆𝐮 ! 𝐀𝐭𝐮𝐧𝐜𝐢 𝐢𝐭̦𝐢 𝐯𝐚 𝐝𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢 𝐮𝐧 𝐣𝐮𝐠 𝐝𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐜𝐥𝐚𝐯𝐢𝐢 𝐭𝐚̆𝐢 𝐭𝐞 𝐯𝐨𝐫 𝐝𝐮𝐜𝐞 𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐞𝐱𝐞𝐜𝐮𝐭̦𝐢𝐞 ! 𝐀𝐛𝐢𝐚 𝐚𝐭𝐮𝐧𝐜𝐢 𝐯𝐞𝐢 𝐯𝐞𝐝𝐞𝐚 𝐭𝐨𝐭𝐮𝐥, 𝐯𝐞𝐢 𝐚𝐮𝐳𝐢 𝐭𝐨𝐭𝐮𝐥 𝐬𝐢 𝐯𝐞𝐢 𝐩𝐮𝐭𝐞𝐚 𝐬𝐩𝐮𝐧𝐞 𝐭𝐨𝐭𝐮𝐥. 𝐃𝐚𝐫 𝐧𝐢𝐦𝐞𝐧𝐢 𝐧𝐮 𝐭𝐞 𝐯𝐚 𝐦𝐚𝐢 𝐚𝐬𝐜𝐮𝐥𝐭𝐚... 𝐒𝐚̆ 𝐧𝐞 𝐟𝐢𝐞 𝐜𝐨𝐫𝐨𝐚𝐧𝐚 𝐩𝐞 𝐦𝐚̆𝐬𝐮𝐫𝐚 𝐜𝐚𝐩𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐞 𝐨 𝐫𝐚̂𝐧𝐝𝐮𝐢𝐚𝐥𝐚̆ 𝐚 𝐯𝐢𝐞𝐭̦𝐢𝐢 ! -Niccolò Machiavelli-

Acolo, în fundalul fotografiei, cât să nu se vadă, sunt ai mei. Îmi arăt copiii rar, spre deloc, prin ziare, online sau la televizor. I-am lăsat să-și trăiască copilăria normal. Nu i-am obligat să exceleze, să facă balet, înot, limbi străine, pian, să câștige olimpiade sau premii, și nu le-am cerut niciodată să fie primii în clasă. Destinul ne împlinește sau ne prăbușește visele, oricâte premii am fi câștigat în copilărie. I-am învățat să fie buni, miloși cu cei din jur și blânzi. Sunt calități care nu vor expira niciodată pe durata umanității. Vor dispărea meserii, deprinderi, inteligența artificială ne va înlocui în multe , dar niciodată în bunătate. E „meseria” care nu o să dispară. Bucurați-vă de copii… Pentru că există o vorbă frumoasă care spune că: „Fiecare copil care se naște ne arată că Dumnezeu nu s-a săturat încă de oameni.”

Orașul în care curge la robinet🚰 apă de izvor adusă din Munții Alpi încă de acu’ 150 ani ❗️

Am trecut pe lângă podul ăsta azi-dimineață și mi-am amintit povestea : Doi frați locuiau unul lângă celălalt. Într-o zi, dintr-un motiv mărunt, s-au certat și nu și-au mai vorbit ani de zile… Într-o dimineață un tâmplar a bătut la poarta fratelui mai mare, căutând de lucru. „Am nevoie de un gard înalt între mine și fratele meu,” spuse acesta. „Nu vreau să-l mai văd vreodată.” Tâmplarul se apucă de treabă, iar fratele plecă la câmp. Când se întoarse seara, rămase uimit: în loc de gard, tâmplarul a construit un pod peste pârâul care despărțea cele două gospodării. Pe pod, îl aștepta fratele mai mic, cu lacrimi în ochi, crezând că fratele cel mare a pus la cale construirea podului. — Te-am judecat greșit, frate, spuse el. Iartă-mă! Fratele mai mare îl îmbrățișă cu lacrimi în ochi. Tâmplarul, între timp, și-a strâns uneltele și se pregătea să plece. — Unde mergi, om bun? Mai am nevoie de tine! strigă fratele cel mare. — Aș rămâne cu drag, îi răspunse tâmplarul zâmbind, dar mai am multe poduri de construit…. De luni, România o să aibă nevoie de tâmplari. Și de poduri…

Am întâlnit ,demult, doi oameni. S-au împlinit ieri 111 ani de la nașterea unuia. Unul fuma țigări. Celălalt, trabucuri. Cel cu țigările părea slab și modest. Cel cu trabucurile părea puternic și prosper. Unul n-avea avere. Celălalt era miliardar. Amândoi au ajuns în pușcărie: săracul pentru principii, bogatul pentru infracțiuni. Când bogatul a ajuns la închisoare, jurnaliștii trustului său de presă l-au lăudat, încercând să lase impresia că a fost victima unei condamnări politice, la fel ca săracul😃 Unul vorbea smerit. Celălalt explica. Unul purta la mână un ceas vechi, modest. Celălalt — un ceas scump, de colecție… Ceasul bogatului mi-a arătat, ironic, neputința banului: să dai un milion pe un ceas și să nu poți cumpăra un minut! După moarte, cel cu țigările — Corneliu Coposu — are azi străzi, statui și bulevarde în toată țara. Așa cum Dinu Patriciu, cel cu trabucurile, le deținea cât a trăit. Am căutat pe hartă vreo statuie, o piațetă sau o stradă care să-i poarte numele celui cu trabucurile. N-am găsit nimic. Pentru că n-a mai rămas nimic. Pentru că averea e cea mai mică bogăție. Celălalt, Corneliu Coposu, e peste tot: în Waze, în Google Maps, în cărțile de istorie. Fum de țigară și fum de trabuc… Sau, cum spunea Ioan Gură de Aur: „Cel ce crede că are totul, n-are nimic.”

Taina

Beni, am fost un prost. Iartă-mă! Ții minte când mă îmbiai să rămân la cină, să mai povestim, iar eu îți spuneam că mă grăbesc? Poveștile alea cu întâlnirile tale cu Sadoveanu și Maria Tănase… Nu mi-a folosit la nimic graba aia. Nici măcar nu cred că mă grăbeam cu adevărat. „Mai târziu” a devenit „prea târziu”. Ce ne mai distram, Beni, de perucile tale! 😂 Și ce lecție mișto ne-ai dat atunci: că îmbătrânirea înseamnă să înveți să-ți porți cu demnitate noul chip, să accepți corpul transformat și să lași în urmă rușinea, prejudecățile și temerile legate de ani. Pe 14 iunie “ne-om vedea” iar la Buzău, la festivalul care-ți poarta numele … Aaaa, și încă ceva: roșii ca ale tale, inimă de bou, greu mai găsești azi. Roșiile de-acum rezistă un an, iar o mobilă – o lună. Și mai cred că boii de azi au pierdut și soiul! 😂 La mulți ani, Benone Sinulescu, acolo unde oi fi tu. Azi, de ziua ta.

Castorii au ridicat un baraj, au modificat cursul apei și, astfel, s-a prăpădit Salina Praid - spune, senin, domnu’ ministru. Pe mine nu castorii m-au afectat, ci urșii. De peste 10 ani, urșii mă împiedică să ajungă acasă și blochează construcția autostrăzii Lugoj–Deva. Din Timișoara până în capitală nu există o autostradă continuă. Pot ajunge pe autostradă la Budapesta sau Viena, dar nu pot ajunge în capitala propriei mele țări, dintr-unul dintre cele mai mari orașe ale țării - Timișoara. Din cauza urșilor. Și a liliecilor. 😡 Porumbeii sunt mai importanți decât monumentele, în toate orașele țării. Liliecii sunt mai valoroși decât hidrocentralele. Iar castorii sunt mai importanți decât oamenii care trăiesc în zona Salinei Praid. Urșii, castorii, liliecii- toți au „avocați” care pot bloca proiecte majore și pot submina economia unei țări. O țară condusă de animale de 35 de ani. Deși, să fim corecți, e o diferență: în lumea animalelor, niciodată cel mai prost nu ajunge șeful haitei.

Omul pe care toți președinții României au vrut să-l întâlnească și să-i strângă mâna în fiecare an, de 7 mai…

Resursele limitate :

Am întâlnit azi cel mai mare investitor român ! Ubi bene, Ibi patria ( “𝐀𝐜𝐨𝐥𝐨 𝐮𝐧𝐝𝐞 𝐞 𝐛𝐢𝐧𝐞, 𝐚𝐜𝐨𝐥𝐨 𝐞 𝐩𝐚𝐭𝐫𝐢𝐚“ credeau latinii.

Să nu vă faceți mari speranțe, voi cei de lângă salina Praid. Breaking news-ul legat de salină o să mai țină câteva zile, apoi va deveni obișnuință — ne vom învăța cu asta. În 2022 a mai fost un breaking news de acolo, țineți minte? Când s-au inundat galeriile și au fost evacuați turiștii. Așa a rămas. S-a schimbat ceva după breaking news ăla ? Ne-am obișnuit și atunci. Noua obișnuința ne modelează viața. Așa cum ne-am obișnuit că nu mai avem coiful de la Coțofenești, cascada Bigăr, brățările de aur de la Sarmizegetusa sau stațiunea Herculane… Toate au fost câteva zile breaking news, apoi au devenit obișnuință. „Ce e rău în robie nu-i robia, rău îi că, dacă trece prea multă vreme, omul se învață cu ea.” - replică din „Horea”

Toată lumea mă întreabă ce mai face Florin Piersic ? Iaca răspunsul! L-am revăzut pe Florin de Florii. Pentru că respectul trebuie să fie o formă de atenție permanentă !

Acum, pe liniște, pot să vă spun povestea. Și lecția : Era anul 1996, iar campania electorală era, la fel ca acum, „crucială și la răscruce”. Se înfruntau Ion Iliescu, perceput ca pro-rus, și Emil Constantinescu, pro-occidental. Sloganul campaniei era: „Cine a stat 5 ani la ruși nu poate gândi ca Bush” (Bush era președinte american, iar Iliescu era cu rușii.) Muzica lui Cristi Pațurcă, autorul „Imnului Golanilor”, era coloana sonoră a campaniei. Se cânta: “𝐌𝐚𝐢 𝐛𝐢𝐧𝐞 𝐡𝐚𝐢𝐦𝐚𝐧𝐚 𝐝𝐞𝐜𝐚̂𝐭 𝐭𝐫𝐚̆𝐝𝐚̆𝐭𝐨𝐫, 𝐌𝐚𝐢 𝐛𝐢𝐧𝐞 𝐡𝐮𝐥𝐢𝐠𝐚𝐧 𝐝𝐞𝐜𝐚̂𝐭 𝐝𝐢𝐜𝐭𝐚𝐭𝐨𝐫“ Constantinescu l-a învins pe Iliescu. Alegerile din ’96 au fost câștigate și de muzica lui Cristi Pațurcă. Dar apoi, Cristi s-a pierdut… Spre rușinea mea, l-am uitat și eu, deși în acei ani eram apropiați. Când venea în Timișoara, Cristi stătea la mine acasă. De asta îi știu povestea. De asta mi-e rușine azi. Anii au trecut. Alegerile au trecut. Lumea pe care Cristi spera să o schimbe a rămas neschimbată. Capitalismul a fost construit de aceiași comuniști și de copiii lor. Securiștii pe care-i critica în cântece - ăia „care au stat 5 ani la ruși” - au devenit mai bogați și mai influenți. Doar Cristi a devenit mai sărac și mai uitat. Bolnav, dat afară din casă, a murit în sărăcie și uitare, la doar 44 de ani… Îi plăcea, țin minte, Magda Isanos : “𝐂𝐚̂𝐭𝐞𝐯𝐚 𝐬𝐚̆𝐫𝐮𝐭𝐚̆𝐫𝐢 𝐦𝐚𝐢 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐏𝐚̂𝐧𝐚̆ 𝐥𝐚 𝐬𝐚̆𝐫𝐮𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐭𝐚, 𝐩𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧𝐭. 𝐍𝐮 𝐯𝐚̆ 𝐜𝐞𝐫𝐭𝐚𝐭̦𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐞𝐭𝐞𝐧𝐢 𝐝𝐫𝐮𝐦𝐞𝐭̦𝐢, 𝐏𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐧𝐚̆𝐥𝐮𝐜𝐢𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭𝐞𝐢 𝐯𝐢𝐞𝐭̦𝐢... •Magda Isanos•